Aletheia in Ethosland

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, orașul meu natal, a găzduit expoziția „Nostalgii basarabene”, a artistului Leonid Popescu, în data de 18 august 2026, bucurându-se de succes în rândul publicului și de prezența unor personalități locale remarcabile, precum și a televiziunii Ardealul TV. 

Am făcut cunoștință cu domnul Leonid Popescu la expoziția sa din Cetatea Târgu Mureș și am avut bucuria de a colabora cu dânsul în cadrul unor ateliere de artă pe care le-am organizat pentru copii în spațiul expozițional. Dincolo de operă, m-au impresionat atunci discreția şi modestia unui artist cu o biografie atât de bogată.

Leonid Popescu s-a născut la 22 martie 1953, la Sărătenii Vechi, în raionul Telenești, într-un mediu în care memoria familiei, munca și cultura vizuală tradițională au avut un rol important. Un reper aparte este mama sa, Alexandra, cunoscută ca meșter popular din Republica Moldova. Criticul Eleonora Sâtnic observă că lumea covoarelor, a țesăturilor și a culorilor din casa părintească a constituit una dintre primele sale experiențe ale frumosului.

Formarea artistică începe în adolescență, cu studiile de desen de la Orhei, și continuă între 1969 și 1973 la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, la secția de pictură, iar apoi, între 1974 și 1980, la Institutul de Artă Industrială din Harkov, unde se specializează în design și grafică industrială. Iar acest parcurs este important pentru că explică două trăsături care vor rămâne constante: siguranța construcției și atenția pentru organizarea suprafeței.

La începutul anilor 1980, artistul lucrează în domeniul muzeografiei, iar din 1982 începe o etapă foarte amplă de restaurare și pictură bisericească, mai ales în Maramureșul istoric și în comunitățile românești din actuala Ucraina, obiective pe care am avut ocazia de a le vizita în mod personal. Apoi, artistul urmează ani de lucru pe schele, în biserici și spații sacre, precum și numeroase proiecte în Republica Moldova. Între realizările majore ale maturității sale se numără participarea, alături de o echipă de artiști, el fiind maestrul-responsabil, organizatorul și autorul ermeniei, compoziției religioase ale catedralei, binecuvântate de Sinod și de Metropolit, pentru pictura fresco (al secco) interiorului Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, fiind binecuvântat cu ordinul Andrei Rublov al Moscovei și întregii Rusii de patriarhul Alexei pentru acest proiect. Această experiență a artei monumentale nu rămâne separată de pictura de șevalet şi grafica de carte, şi de ilustrarea cărţilor-romane, scrise şi desenate de domnul Leonid Popescu ca artist complex. Aceasta se resimte, cred eu, şi în gravitatea calmă a multor compoziții și în respectul pentru figură, spațiu și lumină.

Paralel cu activitatea plastică, pictorul-scriitor Leonid Popescu este în pionierat în Republica Moldova prin faptul că scrie, desenează și pictează în stil academic realist. Uniunea Scriitorilor din Moldova consemnează debutul editorial în 1996, cu monografia „Sărătenii mei dragi”, urmată de volume de publicistică și de romanul „La porțile mării”, premiat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, apărut în 2001. Au urmat alte volume de proză, dramaturgie și scrieri despre artă, printre care „Despre artă și artiști”, „Tragedie pozitivă” și „Deportări din valea Răutului”. Această dublă vocație, de pictor și de scriitor, nu mi se pare întâmplătoare. În ambele forme de expresie, tema memoriei reapare constant.

Recunoașterea publică este pe măsura acestui parcurs. În 2000 a avut loc expoziția personală cu 40 de lucrări grafice în Parlamentul României. În 2001 primește titlul de „Maestru în Arte”, în 2013 este decorat cu „Ordinul de Onoare”, iar în 2016 i se conferă titlul de „Artist al Poporului” al Republicii Moldova. În ultimii ani, expozițiile sale au continuat în Republica Moldova și în România. În 2023 a expus la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în 2025 a prezentat inclusiv o expoziție de „Portrete în stil academic” la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, iar în iulie 2026 expoziția „Nostalgii basarabene” a fost prezentată la Cupola din Cetatea Medievală Târgu Mureș, acest itinerariu ajungând, apoi, şi la Reghin unde eu am avut onoarea de a iniţia dialogul cu doamna Roxana Man în vederea colaborării expoziţionale.

Aș vrea acum să exprim și câteva cuvinte despre felul în care percep eu, personal, pictura artistului. Domnul Leonid Popescu își definește pictura în termeni de realism, iar realismul este evident prin fidelitatea față de chip, loc, arhitectură și detaliu. Totuși, în anumite peisaje eu percep și o sensibilitate apropiată de impresionism, mai ales prin interesul pentru lumina unui anumit moment al zilei, pentru aer, reflexe și atmosferă. Nu aș spune că este un pictor impresionist în sens strict. Mai potrivit mi se pare să vorbim despre un realism cu accente impresioniste.

Criticul Eleonora Sâtnic a descris foarte convingător această calitate: în pictura lui Leonid Popescu, formele, ritmurile, culorile și lumina se armonizează discret, iar lumina este adesea difuză și blândă, ca și cum ar fi filtrată de cer. Tocmai aici regăsesc ceea ce am scris cândva în „caietul său de sugestii”: unele peisaje îmi dau sentimentul unei zile de duminică după-amiază. Nu mă refer aici doar la duminica religioasă, ci la acea stare rară de tihnă, când lumea pare, pentru câteva clipe, așezată și împăcată cu ea însăși. Același calm îl percep în portrete, unde expresia nu este spectaculoasă sau teatrală, ci meditativă, atentă, uneori cu o formă de bunătate și de înțelepciune tăcută.

Dacă ar fi să caut o afinitate în pictura românească, l-aș indica, în primul rând, pe Nicolae Grigorescu. Nu ca influență pe care aș putea-o demonstra documentar, ci ca înrudire de sensibilitate: apropierea de peisaj, interesul pentru lumină, noblețea lumii rurale și capacitatea de a transforma observația directă într-o stare sufletească. Grigorescu este cunoscut pentru lucrul în aer liber, iar această relație vie cu natura este una dintre cheile prin care putem privi și anumite peisaje ale artistului.

Din spusele artistului, în perioada sovietică, când făcea școală, era mereu îndrăgostit de pictorii români, despre care își procura literatură artistico-plastică din orașele mari: Cernăuți, Odesa, Kiev, Moscova, Leningrad – pentru că așa erau timpurile în Republica Moldova: nu se vindea și nu era permisă literatura artistică românească.

Despre pictorul-scriitor Leonid Popescu s-ar putea scrie multe, monografii, biografii, cărți, dar dorințele lui sunt, după spusele părinților și buneilor, unde dumnealui a început să studieze și să cunoască despre țara lor, România Mare. Iar artistul plastic Leonid Popescu a început cu Ţara Maramureşului, Maramureşul Voievodal de peste Tisa, cu Bucovina de Nord de la Cernăuţi, cu Ţara Fagilor, Ţara Dornei, trecând Prislopul din vârful Carpaţilor în Moldova de Sus, spre Peatra Neamţ, spre mănăstirea Neamţ, spre Putna, împreună cu prietenii săi de pensulă şi condei, alături de scriitorii-umorişti Constantin Bolboacă, Constantin Moldovan, Constantin Befu, scriitorul Ştefanean Andrei Breabăn şi istoricul patriot Ion Iţco, pentru ca în ultimul timp să se lanseze şi să facă vernisaje sale cu tablouri pictate de autor în muzeele Transilvaniei – din Sighişoara, Cetatea Medievală din Târgu Mureş, Muzeul Etnografic din Reghin, Muzeul de Artă din Bistriţa şi Muzeul din Dej, pentru a-şi îndeplini visul de a ajunge în Banat, Dobrogea şi Oltenia.

Leonid Popescu a colaborat timp de douăzeci de ani la revista „Literatura și Arta” (Rep. Moldova, redactor-șef Nicolae Dabija), alături de academicienii Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Hadârche și Iulian Filip. Prin lansările de carte, prin vernisajele sale, el se străduiește să adune frații români de preutideni și de peste frontiere pentru reunirea Basarabiei Moldave cu patria mamă, cu gândul reîntregirii României Mari și un pas mai aproape de Uniunea Europeană.

În încheiere, aș reveni la două expresii pe care le-am notat după întâlnirea noastră de la Târgu Mureș: „zi de duminică” și „frați de vorbire”. Pentru mine, cea de-a doua nu este o formulă politică, ci una culturală și umană. Înseamnă că, dincolo de granițe, ne putem recunoaște prin limbă, memorie, imagini și sensibilitate. Iar arta are această capacitate foarte concretă de a transforma distanța într-o întâlnire.

Vă invit să priviți lucrările din această expoziție itinerantă nu doar ca pe imagini ale unor locuri și chipuri, ci ca pe forme ale memoriei. Să observați lumina, liniștea, textura culorii și acel echilibru dintre fidelitatea față de real și emoția pe care realitatea o lasă în noi, între cuvântul artistic și linia plastică, devenind, în creația artistului complex, Leonid Popescu, un leitmotiv al reînfrățirii și reunirii României Mari.

Andreea-Iulia Someşan, 2026

Artist plastic din Reghin și mediator în organizarea acestor expoziții itinerante prin România, care vor continua sub titlul “Nostalgii basarabene”.